Cârcolteli de primăvară

Alla TRINACRIA

A fost odată ca niciodată, a fost în România… azi avem ca argument de exemplu intrarea în desuet a valorilor noastre naţionale.

Într-o lume a globalizării ideea de naţionalism a început să fie privită cu răceală şi dispreţ. Din comoditate sau din rea intenţie cei care ar trebui să se auto-sesizeze nu fac nimic, sau sunt împiedicaţi să construiască, să promoveze valori culturale autentice.

Acest fapt se datorează modului în care este înţeleasă piramida lui Maslow, unde nevoia de cultură este situată ultima în vârf.

La baza unei piramide sănătoase de construcţie a unei naţii puternice ar trebui să se situeze trioul EDUCAŢIE – CULTURĂ – CREDINŢĂ. Pe această bază se poate construi orice.

Premeditat sau nu, în ultimii 60 de ani la conducerea ministerelor CULTURII şi EDUCAŢIEI sunt numiţi oameni slabi sau uşor de manipulat, astfel încât să nu pună mari probleme, atunci când se împart bugetele anuale. Întotdeauna ei se mulţumesc cu rămăşiţele. Câţi dintre ei şi-au înaintat demisia în semn de protest pentru bugetul primit de ministerul lor?

La conducerea INSTITUTUTULUI CULTURAL ROMÂN este un domn, plătit din bani publici, a cărei guriţă a avut tupeul să spună: „Eminescu este cadavrul din debara de care trebuie să ne debarasăm” .

Acelaşi domn a organizat la New York o expoziţie în care trebuia promovată identitatea şi cultura românească, tot din bani publici, în care abundau obscenităţile. Evoluase pe semne de la poneiul roz cu zvastică.

De asemenea la Ministerul Educaţiei au fost numite persoane (unele adevărate somităţi în domeniul din care veneau, altele total paralele cu problemele învăţământului), care s-au complăcut cu toţii în mocirla puterii efemere.

Au reuşit în mai puţin de 20 de ani să înjumătăţească şi, pe alocuri, să scoată orele de istorie din şcoli, acestea fiind înlocuite cu tot felul de surogate, în cea mai mare parte inutile. Acolo unde a rămas, ea a fost ciopârţită şi constituită într-un puzzel de manuale alternative create de colective de autori, agreaţi de către conducerea ministerului, manuale abandonate imediat ce o nouă gardă se instalează la minister şi înlocuite cu altele.

Cine are de pierdut? Tânăra generaţie de mâine, ce va trebui să formeze şi să ducă mai departe destinul acestei naţii. Ori neavând o bază solidă şi valori autentice la care să se raporteze se intră într-un perpetum-mobile nociv, totul culminând haotic fără nici un orizont.

Cineva spunea: „Un popor ce nu-şi cunoaşte istoria este lipsit de identitate”. Iată ce spunea şi Bălcescu acum 160 de ani: „Istoria este cea dintâi carte a unei naţii. Într-însa ea îşi vede trecutul prezentul şi viitorul. O naţiune fără istorie este un popor barbar şi vai de acel popor care şi-a pierdut religia suvenirurilor”.