Aşa-numita evoluţie
(sau, mai bine zis, involuţie) profundă şi rapidă a societăţii din
ultimele decenii a afectat familia contemporană mai mult chiar decât pe alte
instituţii. Pornind de la mediatizata lege privind combaterea violenţei în
familie, observăm că există un procent semnificativ de cămine străine de reala
semnificaţie a vieţii conjugale şi familiale. Dar mai insistent mă roade
următoarea întrebare: oare când vom putea dezbate şi o lege care să îi apere şi
pe cei încă nenăscuţi, pe pruncii din pântece de violenţa şi agresiunea
părinţilor?
Trăim într-o perioadă
fatală, în care viaţa nu mai este concepută ca o binecuvântare, ci ca un
pericol de care omul trebuie să se ferească. Lipsa unui loc de muncă, a unei
locuinţe, a medicamentelor şi a hranei, pe deoparte, sau căutarea bunăstării
excesive şi mentalitatea consumistă, pe de altă parte, le iau tinerilor soţi
curajul şi generozitatea de a dărui noi vieţi. Printre cauzele principale ale
acestui fenomen se pot enumera: răspândirea divorţului, simpla şi uneori chiar
formala căsătorie civilă, celebrarea căsătoriei religioase fără conştientizarea
deplină a acestui act sacramental (ci pentru diverse motive, precum
îndeplinirea unei tradiţii simpatice), dar şi presiunile mass-mediei care, pe
lângă consumul moderat de sare, zahăr sau grăsimi, ne induce convingerea că
familia modernă se opreşte la maximum
doi copii. Dacă nu mă credeţi pe cuvânt, urmăriţi reclamele în care apar membri
ai unei familii şi să mă înştiinţaţi dacă observaţi în aceste clipuri
patru-cinci sau chiar mai mulţi fraţi şi surori. Dacă părinţii mei ar fi urmat
reperele actuale, ar fi trebuit să oprească dezvoltarea familiei chiar înainte
de procrearea mea!
Ştiinţa şi progresul
tehnic realizat de omul contemporan pentru a domina natura, în loc să fie
folosite în folosul vieţii, provoacă, în acest sens, îngrijorări tot mai mari
pentru viitor. Astfel, dezvoltarea ştiinţifică face ca unii să-şi dorească să
fie singurii beneficiari ai avantajelor tehnicii şi să îi excludă pe alţii prin
folosirea mijloacelor contraceptive, iar alţii să fie preocupaţi în exces de
sporirea propriilor bunuri materiale şi să sfârşească prin a nu mai înţelege
nimic, refuzând astfel adevărata bogăţie – cea spirituală, a unei noi vieţi
umane.
Dacă mai există dubii,
amintesc şi eu, în treacăt, ceea ce însăşi Biserica afirmă de două milenii:
iubirea conjugală şi instituţia căsătoriei au în primul rând menirea de a
procrea şi de a creşte copiii, cei care sunt cu adevărat cununa căsătoriei.
Şi pentru că luna
aceasta este dedicată femeii, nu pot să nu amintesc şi de ofensele aduse în
familie demnităţii acesteia. Iar acest fapt se datorează şi mentalităţii încă
persistente care consideră fiinţa umană (femeia în special) nu ca o persoană,
ci ca pe un obiect comercial, pus în serviciul plăcerii egoiste. Chiar dacă
astăzi pare greu de acceptat, încă există forme de discriminare care ofensează
diferitele categorii de femei, precum: văduvele, femeile divorţate, mamele
necăsătorite etc. Care sunt roadele acestei mentalităţi? Dispreţul pentru
semeni, exploatarea şi persecuţia femeilor slabe, prostituţia organizată,
pornografia etc.
Creându-l pe om bărbat
şi femeie, Dumnezeu le-a oferit demnitate personală, în mod egal, ambilor. Mai
mult, întrupându-se din Fecioara Maria, Dumnezeu ne-a făcut cunoscută stima sa
specială pentru femeie. De fapt, toată istoria mântuirii dă mărturie despre
demnitatea femeii. Iar iubirea soţului faţă de soţie şi copii nu poate
semnifica altceva decât înţelegerea şi împlinirea paternităţii sale.
Şi pentru că am revenit
la copii, nu pot să nu remarc indiferenţa şi uneori chiar entuziasmul unora
faţă de activităţile organizaţiilor şi autorităţilor publice care încearcă să
limiteze libertatea soţilor în a se hotărî cu privire la existenţa copiilor.
Orice acţiune a acestor autorităţi în favoarea anticoncepţiei, a sterilizării
şi a avortului, trebuie respinsă şi condamnată. În acelaşi timp, trebuie
dezaprobate politicile internaţionale care oferă suport economic sau material
unor popoare aflate în dificultate, dar care condiţionează acest tip de ajutor
de aplicarea programelor anti-viaţă (a se urmări această chestiune în cazul
statelor din centrul Africii).
Fericitul părinte Ioan
Paul al II-lea spunea că: „Viitorul omenirii
depinde de familie!”. A iubi familia înseamnă să-i redăm acesteia motive
pentru a crede în ea însăşi, în misiunea ce i-a fost încredinţată de Dumnezeu,
mai ales astăzi când familiile sunt încercate de lipsa confortului şi de
greutăţile materiale cu care se confruntă. Mă voi opri aici, lăsând totuşi
această temă deschisă discuţiilor viitoare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu