marți, 19 februarie 2013

Arhitectura vieții - violență sau iubire

          Viaţa poate fi monotonă, epuizantă sau tragică. Orice ai, faci şi eşti este în faţa morţii deşertăciune. Ceea ce îi conferă vieţii sublim este magia, vraja, misterul- IUBIREA.Dar, de unde iubire?
          Problema omului a început acum 3000 ani, odată cu aventura cunoaşterii în geneza Eu-lui conştiinţă în cutia-cetate, ca produs entropic: Mediu- Trup- Sine- Eu. Mediul este Mama Natură- Teritoriul, Trupul-harta, Sinele- legenda şi Eul o linie dreaptă între două puncte A şi B. Universul vizibil (circa 3%) ne oferă 1088 biţi informaţii, din care trupul filtrează 100 miliarde, din care Sinele procesează 13 milioane, din care Eu-l culege 16 şi procesează maxim 2,8 biţi/secundă.
O lume de filtre în filtre , de cutii în cutii în care lumina mediului dă umbra Trupului, întunericul Sinelui şi bezna Eu-lui conştiinţă. Legea a II-a a termodinamicii condamnă la moarte prin entropie orice cutie, relaţia cu mediul prin care primim bucuria vieţii şi îi expediem gunoi fiind dezideratul suprem . Această lege este izvorul fricii claustrofobe a Eu-lui, nevoia lui disperată de putere şi forma de linie dreaptă cu care el străpunge cutiile în căutarea libertăţii de a face pentru a avea şi a fi.Tot de aici nevoile, dorinţele, poftele şi importanţa oglindirii acestora în Imaginea de sine. Iată câteva citate ale luptei Eu-lui cu cutiile.
În interiorul oraşului... „ table de şah, iar table de şah, mereu table de şah, un deşert de table de şah, aceste table de şah sunt închisori pentru trup şi morminte pentru suflet” (J. Ruskin, 1910).
“În 1953 am realizat că linia dreaptă duce la prăbuşirea omenirii. Linia dreaptă s-a transformat într-o tiranie absolută… este linia care nu există în natură. Şi această linie este temelia putredă a civilizaţiei noastre condamnate. Aceasta este adevărata noastră incultură. (Wundertwasser)
Parisul este un cancer care se simte bine… Cultura este o stare de spirit ortogonală” . (Le Corbusier)
„Linia dreaptă este încastrată adânc în sistemul nostru nervos... încorporată în funcţiile celulei nervoase... Conceptele noastre sunt lineare.” (Noretrenders, 2009).
Max Weber a atacat “cuşca de fier” a modernităţii în care Adorno şi Horkheimer descoperă o “înşelătorie în masă”  a culturii linear-tehnologice care deversează în media violenţă şi promiscuitate de dragul profitului financiar-economic.
Mama Natură ne aduce daruri. Materiile prime, combustibilii, hrana, violenţa, ordinea şi creativitatea sunt extrem de accesibile, dar perisabile, epuizabile şi cu randament asimilare-debarasare catastrofal. O unitate de viaţă creată la 1019 unităţi de entropie eliminate intern şi extern înseamnă boală, deznădejde, un ocean de ură, un munte de gheaţă de arme apocaliptice şi un mediu iremediabil distrus.
Adevăratele daruri ale vieţii sunt smerenia, compasiunea şi iubirea, unde pentru o unitate de viaţă sunt eliminate nu mai puţin de trei unităţi de dezordine. Iubirea Agape ne oferă viaţa-vieţii. Aceste adevărate daruri sunt rare şi pe cale de dispariţie, pentru că există numai ca seminţe risipite printre buruieni. Ele se cultivă cu mare efort şi cu grijă râvnitoare, la căldura sufletului, pentru a putea primi şi gusta savoarea fructelor lor.
Schrodinger, eminentul laureat al Nobelului pentru relaţia de conversie a informaţiei în energie şi invers, spunea că omul se naşte cu 1,8 ev  potenţial energo-informaţional, suficient pentru 30 000 ani de viaţă, dar îl risipeşte consumând şi înconjurându-se de bunuri entropice. Organismul nu se hrăneşte pentru a înlocui atomii şi energia, ci pentru informaţii care asigură homeostazia tiparului divin al vieţii, orice dezechilibru     rezolvându-se  prin conversia spiritului stocat în cristalul aperiodic al genelor. Zecile de mii de oameni care trăiesc astăzi fără să consume apă şi alimente confirmă teoria.
În cursul vieţii, Eu-l apare după vârsta de 3 ani, manifestându-se printr-un acut sentiment de contracţie în trup, care-i conferă identitate, şi a orizontului familial, care-i dă siguranţa. Odată cu vârsta, presiunea creşte atingând paroxismul în adolescenţă, când Eu-l simte trupul, părinţii, casa, şcoala, oraşul... lumea ca tot atâtea închisori şi Sinele ca pe Iuda care-l joacă la capetele A şi B ale liniei drepte, dragoste sau ură, sinucudere sau crimă, sadism sau masochism- semne distinctive de vârstă şi generaţie intoxicată entropic.
Biblia ne învaţă că numai cuvântul lui Dumnezeu ne va îndestula şi ferici Eu-l conştiinţă cu Lumina Pură a Iubirii şi a Credinţei. Fără credinţă nu există iubire, fără iubire te simţi încarcerat, încarcerarea produce frică, frica- nefericire, nefericirea-ură şi ura violenţă. Un om violent este un cadavru viu înecat în entropie. E moral să-l călcăm în picioare, să-l înjurăm şi să-i punem pumnul în gură? E moral să-i băgăm în cutia-puşcărie în numele dreptăţii liniei drepte pentru a mai înghiţi o porţie de entropie? E moral să-i dăm vânt unui om aflat pe marginea prăpastiei? Oare aşa îl vom învăţa minte?
Moral este să-l condamnăm la fericire, la viaţă. Să-l facem să ne iubească schimbându-i imaginea de sine prin vraja viselor. La piaţa lumii nu trebuie să-l certăm pe cel ce-şi scoate gunoaiele la vânzare, ci să intuim cu zâmbetul pe buze mica luminiţă ce-i mai pâlpâie în suflet şi cumpărându-i o parte din entropie să-i oferim mai mult decât preţul cerut. Va visa fericit la momentul întoarcerii în lume, închinându-se la icoana imaginii de sine având braţele împlinite de flăcările iubirii.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu